Arhitectura globalizarii Imprimare
Polemici
Scris de Ninel Ganea   
Marţi, 31 Iulie 2012 23:52

450px-United_Nations_Headquarters_by_David_ShankboneIn viziunea lui John Ruskin, marile natiuni isi scriu autobiografia in trei mari carti: ale faptelor, ale cuvintelor si ale artei, dar dintre toate cele amintite cea mai importanta ramane ultima. Arhitectura ne vorbeste pe sleau despre o epoca intr-un fel mult mai elocvent si simplu decat o pot face vorbele. O privire cultivata aruncata asupra cladirilor, monumentelor si caselor ne dezvaluie nu doar o lumea intreaga, ci in primul rand presupozitiile care o sustin sau o subrezesc. In sensul acesta, exemplul clasic il reprezinta catedralele romanesti si gotice, unde ni se reveleaza atat viziunea comunitara cat si sensul transcedent pe care existenta il avea pentru oamenii Evului Mediu. Daca luam in considerare durata foarte mare de executie, uneori de sute de ani (vezi catedralele din Paris sau Koln), intelegem si diferenta fundamentala de perspectiva fata de lumea contemporana unde “pe termen lung suntem toti morti” (Keynes) sau “timpul inseamna bani” (intelepciune yankee).

Revenind la prezent, pentru mine una din cele mai reprezentative cladiri ale secolului XX este sediul general al ONU din New York, situat pe malurile East River. Constructia este simbolica prin “magii” care i-au marcat nasterea, prin ideologia organizatiei gazduite, dar mai ales prin stilul unidimensional de constructie.

Cutia de chibrituri se inalta pe un teren cumparat de Nelson Rockefeller, prin intermediul tatalui sau, Junior, care l-a donat apoi municipalitatii. Astfel, de la bun inceput, istoria ONU se confunda cu cea a nefastei familii americane. La conferinta de fondare a Natiunilor Unite, desfasurata la San Francisco, in 1943, toti participantii americani erau sau urmau sa devina membri ai Consiliului pentru Relatii Straine, cei mai proeminenti fiind Isaiah Brown si John Foster Dulles. Viziunea globalista asupra lumii - opaca, terna, rece, birocratizata, sterila, inumana - s-a intrupat pe malurile unui rau american. Sigur ca mai sunt alte sute sau mii de asemenea stereotipii arhitectonice, dar nu stiu sa mai fie vreuna unde atatea genii proeminente ale raului sa isi fi dat mana.

De pilda, Le Corbusier a fost cea mai cunoscuta si probabil cea mai influenta figura din comitetul international de arhitecti angajati pentru aceasta lucrare. Si ar fi fost straniu ca tocmai el sa lipseasca, macar daca luam in considerare principiile sale politice, estetice, sau mostenirea sa ideologica.

Nascut in Elvetia, in 1887, s-a facut remarcat in lumea artistica prin numeroasele carti publicate in care propunea o filozofie artistica radicala, influentata de teoriile eficientei ale lui Frederick Winslow Taylor, dar si de scrierile utopistilor francezi Saint Simon si Charles Fourier. Acesta din urma a avansat ideea unor structuri arhitectonice care sa integreze o comunitate autosuficeinta de 1500-1600 de persoane. Le Corbusier a preluat aceasta conceptie si a aplicat-o, la mijlocul secolului trecut, cu ajutorul primariei comuniste din Marsilia, in ceea ce a primit numele de “Unite d’Habitation de Grandeur Conforme”. Numele este semnificativ pentru ca indica trecerea de la “casa” la “unitate sau masina de locuit”. In fapt, este vorba de o cladire de dimenisiuni considerabile, o imensa lada sustinuta prin carje greoaie de beton, gandita ca un oras in miniatura, cu restaurante, birouri, magazine si posta. Este o anticipare sinistra a proiectului propus de ONU in aceste zile, prin Agenda 21, insa ar fi nedrept sa il evidentiem doar pe Le Corbusier.

Aceasta idee a unui falanster plutea in aer de multa vreme fiind ridiculizata deja in filme precum “Metropolis” (Fritz Lang) sau “Modern Times” (Charlie Chaplin).
Potrivit lui Paul Johnson, apetenta pentru termeni compulsivi te nelinisteste in scrierile arhitectului elevetian si nu e o intamplare ca noul stil a mers mana in mana cu totalitarismul.

Planurile de reconstructie totala a peisajului urban sau natural si de stergere completa a istoriei sunt pandantul estetic al ingineriei sociale, si ma intreb daca nu am calomniat cumva prea multa vreme inginerii. (In Belgia, de pilda, a numi pe cineva arhitect reprezinta o insulta ce justifica o violenta moderata, conform unei decizii a Justitiei din 1952, asta a propos de prestigiul acestei meserii in secolul XX).

Asadar, privind cladirea ONU sau copiile ei nenumarate raspandite pe tot globul, oamenii au in fata un rezumat arhitectonic al societatii prefigurate la orizont. Iar daca acesti colosi de otel, sticla si beton nu arata bine, cu atat mai rau pentru indivizi.

Share/Save/Bookmark