Lectii ruse, de la Pius XI la Pussy Riot Imprimare
Polemici
Scris de Ninel Ganea   
Joi, 03 Aprilie 2014 11:27

pussy

In razboiul propagandistic, pentru moment, al Occidentului impotriva Rusiei lui Putin orice gaselnita, fie ea cat de dubioasa, dobandeste respectabilitate. Nu exista strategii interzise, subiecte tabu, consistenta ideologica. Pe sub masa sau in vazul tuturor, stanga si dreapta bat palma pentru a decapita noua amenintare la adresa “pacii si cooperarii intre popoare”. Ca urmare, temele de atac se suprapun dezordonat, iar degringolada ideilor devine aiuritoare. 
Nu este o tactica pe care lumea apuseana sa o fi descoperit recent. In timpul primului razboi mondial, cardinalul Gasparri, secretarul Vaticanului, declara nonsalant ca “victoria Rusiei tariste, catre care Franta si Anglia au facut atatea promisiuni, ar fi pentru Papalitate un dezastru mai mare decat Reforma”. Planul extrem de ambitios al Vaticanului era de a trece “schismaticii ortodocsi” sub papucul Papei, iar pentru realizarea acestui ideal prezenta comunistilor si disparitia tarului reprezentau oportunitati fantastice. Benedict XV si Pius XI au negociat pe ascuns ani la rand cu bolsevicii, aflati in cautarea unei recunoasteri internationale. Papii au inchis ochii nu doar la zecile de mii de preoti ortodocsi ucisi, la daramarea si inchiderea asezamintelor pravoslavince, dar chiar si la mortile mult mai putin numeroase ale unor prelati catolici.  Totul din dorinta de a avea cat mai multe atuuri la negocierile cu gangsterii lui Lenin. Asa se face ca executia in Rusia a unui preot polonez, acuzat de sabotaj, a fost condamnata de guvernele Poloniei, Frantei si Marii Britanii, in timp ce Vaticanul a preferat o liniste suspecta. Strategia Papalitatii s-a schimbat abia din 1924, cand Moscova obtinuse deja recunoastere internationala, se pregatea sa-l instaleze pe Serghie, astfel incat tacerea si eventualele tamaieri ale Papei isi pierdeau din importanta. 
Atitudinea fata de Rusia nu s-a schimbat foarte mult astazi. Cineva ar putea fi inclinat sa sustina chiar ca singurele momente in care Moscova are parte de o presa buna apar doar cand comunistii trec la conducere. Prin anii ’30, lui Orwell, Muggeridge si multor alti socialisti dezabuzati li se refuzau in Occident impresiile despre Rusia deoarece nu cadrau cu naratiunea oficiala. Astazi, eroii si temele povestii sunt altele, dar strategiile de dislocare si obiectivele au ramas neschimbate.
Saptamana aceasta, europarlamentarii s-au ingramadit la Bruxelles pentru a asculta povestile Pussy Riot despre regimul lui Putin, conditiile din inchisorile Rusiei, etc.  Potrivit unui observator aparent obiectiv, “sala asculta, hipnotizata si solemna”. Nu a contat ca fetele se definesc drept anarhiste, trotkiste si se revendica de la orice alt “ism” sinonim cu un haos total. Nu era nicio problema ideologica la mijloc caci Pussy Riot le-au vorbit europarlamentarilor ca de la tovaras la tovaras. Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, nu s-a dezis niciodata de trecutul sau maoist si nici nu exista motive serioase sa o faca, din moment ce proiectul comunitar nu reprezinta vreo utopie democratica sau libertara. In fond, comunismul ramane o optiune la fel de frecventabila ca intotdeauna, mai ales in ambalajul atat de frumos colorat al postmodernitatii si al ideologiei “dincolo de orice ideologie”. S-au schimbat cateva nuante, astfel incat aparentele democratice sa para respectate, dar incetul cu incetul mileniul egalitarist este reconstruit pe bucati. Si oricum ar fi, etichetele infamante se lipesc doar de catre Ministerul Adevarului, asa ca Pussy Riot merita aplauze, fotografii si articole elogioase, cat timp servesc la demonizarea Rusiei. Mai ales ca de partea lor este Madonna, Sting si Yoko Ono, iar lupta lor este lupta progresismului occidental, a drepturilor definite arbitrar de catre comitete si comisii.
In acelasi registru al cruciadei drepturilor omului in Rusia,  pe undeva prin luna august a anului trecut, principale subiecte pe pagina de externe a New York Times erau “Gays in Russia find no haven, despite support from the West” si “Tell us about your experiences being gay in Russia”. Altcineva, pe “slate.com”, vorbea cu seriozitate despre “holocaustul gay”. Problemele homosexualilor devenisera brusc noul cap de acuzare impotriva “tarului” Putin care interzisese propaganda minoritatii. Comparatia cu Hitler, un “must” in prezent, nu i-a scapat, de pilda, lui Jay Leno: “Dintr-o data, homosexualitatea este ilegala. Imi pare ca se aseamana cu Germania. Hai sa adunam evreii. Hai sa adunam homosexualii….Vreau sa spun ca asa incepe totul”. Presedintele Obama nu s-a lasat nici el mai prejos si a plusat la capitolul ridicol: “Nu am rabdare cu tarile in care homosexualii si lesbienele sunt intimidati. Nimeni nu este mai ofensat decat mine de legislatia impotriva lor pe care am vazut-o in Rusia”.
Iacobinii zilelor noastre au inlocuit ideologia libertatii, egalitatii si fraternitatii cu mesajul echivoc al drepturilor omului, in general, dar, in particular, singurele drepturi avute in vedere sunt cele ale minoritatilor sexuale, cele etnice, samd. In realitate, nu conteaza nici astea prea mult decat atunci cand pot fi folosite in strategiile de manipulare si subversiune sociala. Din acest motiv, Arabia Saudita, unde homosexualitatea se pedepseste cu moartea, iar feminismul este pentru musulmani o ideologie la fel de atragatoare ca friptura de porc, nu figureaza la stalpul infamiei in discursurile oficialilor americani.
Anexarea Crimeei a unit propaganda anti-ruseasca si fiecare partizan politic occidental gaseste acum argumente pentru razboi: progresistii viseaza la eliberarea minoritatilor sexuale, in timp ce neoconservatorilor chiar nu le trebuie prea multe motive pentru a bombarda o tara.

De partea cealalta, Putin, pliat mai mult sau mai putin comod pe rolul traditionalistului conservator, deplange pogromul crestinilor din Siria, interzice oficinele lui Soros si se erijeaza in protector al ortodoxiei. Doar ca asta nu impiedica Patriarhia Moscovei sa scoata calendare cu sfantul Stalin. Insa, pentru a avea o credibilitate minima in aceasta ipostaza, noul tar de la Kremlin ar trebui, vorba unui prieten, sa scoata mai intai biserica rusa din Consiliul Mondial al Bisericilor. Si abia apoi ar putea conservatorii sa se gandeasca la Rusia ca la un bastion impotriva umanitaristilor cu ghilotina

Share/Save/Bookmark