Ecologia martiana Imprimare
Polemici
Scris de Ninel Ganea   
Marţi, 23 August 2011 10:40

Singura salvare a umanitatii, daca e sa dam crezare stirilor din ultima perioada, o reprezinta extraterestrii. Pare incredibil, nefiresc si fantezist, dar asta este ceea ce ni se spune intr-o forma sau alta.

Mai intai a aparut laureatul Nobel pentru economie, Paul Krugman, care a afirmat intr-o discutie la postul american de televiziune CNN ca un conflict cu o alta civilizatie ar rezolva problema crizei.

La sfarsitul saptamanii trecute, “un studiu” publicat de NASA si “cercetatori” de la Universitatea din Pennsylvania avertiza ca extraterestrii ar putea ataca planeta noastra pentru a o proteja de oameni, responsabili de poluare. Iar din ce in ce mai multe voci sustin, intemeiat sau nu ca, dupa epuizarea

“luptei contra terorismului”, noua batalie va fi purtata contra “invadatorilor din spatiu”.

“Este garantat că vom pierde o eventuală bătălie cu extratereştrii şi există o probabilitate mare ca această pierdere să fie atât de mare încât vom înceta să supravieţuim ca civilizaţie. Pe de altă parte, dacă extratereştrii decid să îşi folosească puterile superioare pentru a ne ajuta, atunci avem şanse mari să ne rezolvăm multe probleme”, arată studiul publicat de NASA.

E usor sa tratezi toate aceste povesti cu un zambet superior si sa treci mai departe fara sa iti bati capul cu ele (asa cum ar fi normal). Dar e surprinzatoare incidenta tot mai mare a rezolvarilor “extraterestre” propuse de diverse organizatii, sa le spunem, respectabile.

Simptomatica in ideologia “extraterestrilor” din studiul NASA este orientarea progresivist-stangista. In cea mai pura traditie a ecologistilor hardcore omul trebuie exterminat deoarece a pacatuit si intinat Natura.

Nu iti ia foarte mult timp ca sa gasesti replici identice cu ale “civilizatiilor superioare”, chiar printre organizatiile cu reputatie si pe la noi, cum ar fi Clubul de la Roma: “Pamantul sufera de cancer, iar acest cancer este Omul”. Si la fel ca in cazul celor mai indarjiti ecologisti razboiul devine singura cale prin care se pot rezolva diversele probleme. In fapt, pentru a fi interpretata corect toata aceasta propaganda, ar trebui sa fie citita invers. In traducere libera: numarul mare al indivizilor reprezinta o problema (pentru un grup de oameni), si din acest motiv un razboi ar fi ideal deoarece ar tria din plin numarul lor, dar este nevoie de un motiv, si asa ajungem la incalzirea globala. In limbajul mogulului media Ted Turner: “o populatie totala de 250-300 milioane de persoane, adica o reducere cu 95% fata de nivelul actual, ar fi ideala”. Sau in cuvintele unei activiste britanice, jurnalista la The Guardian, “pentru binele planetei, sper sa ne pricopsim cu gripa aviara sau altceva ce va reduce populatia, deoarece in caz contrar vom fi condamnati”.

Apoi, ceea ce surprinde in toate aceste exemple “extraterestre” este increderea cu care persoane sau institutii “onorabile” difuzeaza lucruri altfel complet aberante. Chiar daca nu exista nici macar dovezi minime, nemaivorbind de comunicare si ideologie. Totul in schimb trimite cu gandul la ideea de manipulare grosolana, “aliens are man-made”, si din ce in ce mai manifesta. Poate si din acest motiv nimeni nu pare preocupat de faptul ca si-ar putea pierde respectabilitatea. Iar ca tabloul sa fie complet presa nu putea sa nu puna umarul la acest razboi psihologic prin relatari cat mai obiective si mai neutre.

Nu in ultimul rand, as remarca si caracterul cvasi-religios al profetiilor despre extraterestri, foarte similar cu tipul de credinta practicat de ecologisti. “Salvarea noastra depinde de abilitatea de a crea o religie a naturii”, declara omul de stiinta francez Rene Dubos, autorul celebrei butade “Think globally, act locally”. In fine, Clubul de la Roma a trasat precis indicatiile pentru omenire in mariajul dintre stiinta si religie: “The greatest hope for the Earth lies in religionists and scientists uniting to awaken the world to its near fatal predicament and then leading mankind out of the bewildering maze of international crises into the future Utopia of humanist hope”

Share/Save/Bookmark