Religie | Scris de Arhiep. Andrei Rimarenko | Marţi, 05 Mai 2020 10:13 |  „Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” Fraților și surorilor! Vă puteți imagina în ce stare se aflau aceste mironosițe? Pentru aceia care au trăit în vremurile sovietice în Rusia și au văzut prigoana Bisericii, este ceva de înțeles. În unele bRead more | |
Religie | Scris de Karamazov | Miercuri, 29 Aprilie 2020 13:15 |  Sănătatea sufletească și trupească asociată cu Biserica și toate Sf. Taine poate fi în lumea aceasta și adesea este (ca și în minunile prezentate mai jos) dar ceea ce creștinul are întotdeauna în vedere este Împărăția nu din lumea aceasta. Și acesta este orizontul în care se zidesc toate bunătățile sufletești, trupești și chiar socio-politice ale Creștinătății și ale neamurilor creștine. (Karamazov)
Preotul Evlampy Pravdin din Shuya a tradus dintr-un manuscris vechi si a publicat „IstorisirileRead more | Religie | Scris de IPS Averchie Taușev | Miercuri, 22 Aprilie 2020 13:12 |  Domnul a spus: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8:34). Marele Post este o vreme a pocăinței; iar pocăința este acea luptă pentru înfrângerea patimilor și dorințelor păcătoase, care este atât de grea pentru om încât Domnul, El Însuși Judecătorul încercărilor, a asemănat-o cu ducerea unei cruci. Acest aspect ne este foarte viu adus în atenția noastră exact la mijlocul Postului Paștelui, în Duminca Sfintei Cruci. La fel cum Domnul a dus Crucea Sa pentru mRead more | | Religie | Scris de Karamazov | Luni, 13 Aprilie 2020 10:09 |  Propuse de Cristian Comănescu. 1. Fear of Death Orthodox theologian John Romanides describes in The Ancestral Sin (162-3) how the fear of death leads to evil practices and habits: “Through the power of death and the devil, sin that reigns in men gives rise to fear and anxiety and to the general instinct of self-preservation or survival. Thus, Satan manipulates man’s fear and his desire for self-satisfaction, raising up sin in him. . . . Because of death, man must first attend to the necessities of Read more | Religie | Scris de Ninel Ganea | Joi, 13 Februarie 2020 12:34 |  Într-o formă sau alta a face bine este la modă. Nu există organizație respectabilă care să nu aibă un întreg departament specializat în așa ceva. Aproape că nu mai există individ sau familie onorabilă care să nu aibă o responsabilitate socială de purtat. Copiii sunt învățați de mici, de la grădiniță, să le pese de ceva (în general de mediu) și să se îngrijească de acel ceva. Unii copii au fost duși să se lupte cu corupția prin piețe, iar alții au fost purtați în țări mai sărace, dar mai exotice, pentru a vedea cum trăiesc alți oameni Read more | |
|
|
|
Pagina 7 din 26 |
.