Despre deficitul subteran de 0,5%, ca solutie minune la actuala criza financiar-bugetara a Europei, s-a tot scris. De bine si de rau. Insa putina lume a analizat problema motivatiilor actorilor politici de a respecta noua norma. O parabola ar putea exemplfica cel mai plastic aceasta dificultate din calea implementarii masurii minune de salvare a zonei euro:

Imaginati-va un bloc de apartamente in care locuiesc familii extrem de diferite, de la familii de bancheri la unele de oameni simpli, cum ar fi femei de serviciu sau instalatori. Cum fiecare obtinea venitul intr-o alta moneda, ce le ingreunau tranzactiile interapartamente, locatarii mai rasariti ai blocului, la initiativa bancherilor, au propus sa isi creeze o banca cu o moneda de hartie proprie. Initial, populatia mai putin avuta a blocului s-a bucurat, putand beneficia de conditii de creditare similare celor mai avuti.

Capacitatea de rambursare sau riscul ramanerii fara loc de munca nu mai contau. Pentru a-si finanta viata de zi cu zi, familiile mai sarace din bloc apelau la imprumuturi de la familiile de bancheri, care la randul lor le obtineau de la banca nou creata si de la locatarii blocurilor vecine. Probleme au aparut in momentul in care, puse in fata cresterii nivelului de trai al locatarilor mai saraci, familiile mai rasarite au preluat controlul administratiei blocului si s-au declarat extrem de preocupate de sanatatea, siguranta si nivelul de trai al vecinilor. Drept urmare, pentru a nu-si obosi ochii si a viziona în conditii mai bune programul TV al administratiei, prin care erau comunicate stirile cele mai proaspete despre viata locatarilor, interzice achizitionarea de televizoare cu o diagonala mai mica de 94 cm. De asemenea, interesata de confortul locatarilor, administratia blocului a permis ca apartamentele sa poata fi dotate doar cu parchet triplustratificat. Instalarea de termopane a devenit obligatorie si, pentru ca aspectul estetic este un bun public al locatarilor, acestea au trebuit sa fie din cel mai bun material si de culoarea lemnului. Izolarea termica a apartamentului trebuia facuta apelând la ultima tehnologie în domeniu. În general, toate bunurile de folosinta durabila au trebuit sa îndeplineasca anumite criterii de calitate. Intamplator acestea erau comercializate chiar de unii din membrii administratiei.

De asemenea, pentru a nu pune în pericol sanatatea celor ce locuiau in bloc si a evita accidentele, a fost interzisa orice operatiune casnica, de la înlocuirea robinetelor pâna la schimbarea becurilor. Intrarea în bloc cu produse alimentare care contin E-uri a fost interzisa sau impozitata la un nivel la care pretul acestora face ca celelalte produse „naturale” sa devina atractive. 40% din venitul unui locatar, a decis administratia, trebuia donat parintilor sau, în cazul nefericit în care acestia au decedat, parintilor vecinilor.

Credit cu buletinul de vot

In pofida conditiilor extrem de favorabile de creditare, familiile mai sarace au constatat ca veniturile lor sunt insuficiente pentru a satisface normele impuse de administratie. Nu-i nimic, au spus reprezentantii administratiei, imprumutati-va si mai mult. Garanteaza administratia ca nu veti putea falimenta. Banca blocului va tipari bani in acest sens si moneda sa e oricum mai puternica decat a blocurilor vecine. Si asa familiile sarace au devenit supra-indatorate, situatie in care s-au vazut insa, spre surprinderea lor si familiile mai instarite care le imprumutau pe cele mai sarace. Creditorii lor din blocurile vecine si-au vrut banii inapoi, ceea ce a pus presiune asupra lor sa recupereze sumele datorate de la familiile mai putin avute. Insolventa acestora trebuia evitata insa cu orice pret pentru ca membrii administratiei erau cei care le creditasera si ar fi trebuit sa-si asume pierderile. Si mai erau si datori, la randul lor, catre familii mai bogate din blocurile vecine. Asa ca au instaurat o noua regula in care familiile sarace sa nu se mai poata imprumuta la fel de mult ca pana atunci. Cheltuielile acestora regulate nu puteau depasi decat cu 0,5% veniturile lor obisnuite, si nu exceptionale. Numai ca acestea nu puteau acoperi minimul necesar pentru a putea achizitiona bunuri care sa indeplineasca normele stabilite de administratie. Asa ca locatarii mai saraci au fost nevoiti sa-si masluiasca fluturasul de salarii, sa numere de doua ori acelasi venit, si in ultima faza sa apleze la instalatori neautorizati de catre administratie. Administratie care astfel s-a vazut vaduvita de venituri. In scurt timp, administatia s-a vazut pusa in situatia de a conduce un bloc cu un nivel de trai din ce in ce mai redus si cu datorii din ce in ce mai mari. Creditorii din blocurile vecine au observat si ei acest lucru si au decis sa lichideze business-urile cu locatarii blocului. Moneda acestuia s-a depreciat, iar multe familii au si renuntat la ea. Unele sarace, pentru a se proteja de exploatarea familiilor bogate, dar si unele avute pentru a-si proteja nivelul de trai pus in pericol de moneda din ce in ce mai putin competitiva. Rezultatul: experimentul pus la cale de influentele familii de bancheri a esuat, toata lumea iesind pagubita de pe urma acestuia.

“Erori” statistice

Aceasta este situatia dezastruoasa a zonei euro, iar solutia fiscal-bugetara gasita de oficiali de la Bruxelles, este foarte probabil sortita esecului. Statele UE, dar si Eurostat au o istorie lunga de raportari statistice eronate, de masluire a deficitelor si de externalizare a acestora. Multe state europene au companii de stat extrem de mari, cu arierate care nu sunt cuprinse in deficitele raportate. Chiar daca si ele apeleaza la astfel de raportari masluite, bancile europene tot mai au nevoie de injectii de capital, iar statele s-ar putea vedea in situatia de a face ele acest lucru in locul pietelor, daca nu cumva se va ajunge la situatii mai grave precum nationalizarea pentru a se evita falimentele naturale. Toate acestea vor indatora si mai mult guvernele europene.