Blogroll
- Is It A Genuine "Nervous Breakdown" Or A fake One? OR, Is he Paid To Discredit The Jewish People?
- A Beginner's Guide To The P. Diddy Story
- Offsite Post: ‘Layers of Meaning in “Rise of the Planet of the Apes”’
- Exploring the Lenten Triodion: A Journey through Penitence and Joy
- The Clinton Chronicles
- Existing In Many Places: Telephone As Consolation
- The Lies Are Also Electric
- Happy Sunday Morning World
- No World This Week
- The Sunday of Orthodoxy
- Triumph of Orthodoxy
- Saint Sophronius of Jerusalem
- Recollections of the Triumph of Orthodoxy in Moscow, 1914
- Sunday of Orthodoxy
- Igumen Israel (Andreyev) +1937
- Offsite Post: ‘Pondering over “A Thanksgiving Reflection”’
- The Greatest Blessing (2016)
- Interview 1871 – Burn, Hollywood, Burn! with Irina Slav
- Offsite Post: ‘The Holiest Days on Americanism’s Calendar’
- Guerrilla Marketing – #SolutionsWatch
- The Globalist’s SECRET Message!
- Climate Change is Unfalsifiable Woo-Woo Pseudoscience (2015)
- Offsite Post: ‘Cousin Payne’s Wedding’
- CHD to Host ‘The Rally to Reclaim Free Speech’ as SCOTUS Hears Landmark Censorship Case Murthy v. Missouri
- CHD to Host ‘The Rally to Reclaim Free Speech’ as SCOTUS Hears Landmark Censorship Case Murthy v. Missouri
- Offsite Post: ‘We’re Running out of “Next Times”’
- From Aristocrat to Ascetic: The Disguised Path of Saint Anastasia
- Offsite Post: ‘Do Patron Saints Still Matter?’
- Autobiography of Alexandros Papadiamantis
- Exploring the Essence of Praising God
- Brian Hooker to Participate in Senator Ron Johnson’s COVID Response Briefing, ‘What Are They Hiding?’
- Navigating the Path to Confession after Grave Sins
- Miraculous Encounters: The Power of Saintly Relics
- A hindu convert to Orthodoxy
- Un hindus convertit la Ortodoxie
- The Sign of the Cross in Different Religions
- Allegations Made Against CHD Employee
- Alexandros Papadiamantis Resource Page
- How Great Spiritual Figures of Greece Helped Form the Renowned Conductor Dimitri Mitropoulos
- CHD Files First in Series of Lawsuits Seeking Disability Accommodation for People Injured by RF Radiation from Cell Towers
- Robert F. Kennedy Jr., Children’s Health Defense Publish Groundbreaking New Book, ‘The Wuhan Cover-Up’
- Artificial Intelligence as Artificial Brilliance (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- How to fight any passion
- Pr. Serghei Baranov – Cum să te lupți împotriva oricărei patimi
- The Catacomb Church (1991)
- Movie: "Men of Anjolos" (1997) - An Islamic Movie on the Life of the Seven Youths of Ephesus
- The story of a repentant Sergian Priest!
- A brutal crush and a dark Ecclesiastical secret!
- Tortured for Orthodoxy: concerning Mother Joanna (†1998)
- The Bitten Apple of Apple Inc. (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- 41 Testimonies: on Sergianism and the "ecclesial" status of the Soviet Church
- Hymn of love
- Imnul iubirii
- The Eternal Day
- Follow Me
- I will give you rest
- Single Mind, Simple Life – Gospel for the Third Sunday of Matthew
- Save your soul with fear of God
- Enduring skillfully
- Orthodoxy is unique
Cele mai citite
- Să învățăm să iubim
- Clark Carlton: Modernity considers sub-natural existence the sumit of human progress
- Dostoevsky for Parents and Children: (IV) Merchant Skotoboinikov's Story
- O mica problema de retorica
- 101 carti de necitit intr-o viata
- O stire: moartea presei.
- Totalitarism homosexual
- Alternativa Nicusor Dan. Nula
- Cu ochii larg închiși
- Evolutionism pe intelesul tuturor
Momente și schițe de ideologie politică |
Critica de film |
Scris de Ninel Ganea |
Luni, 16 Martie 2015 15:44 |
După călătoriile în Apus, pașoptiștii și urmașii lor descopereau România și românul cu o încântare specific romantică. Nu-i atrăgea neapărat prezentul, care trebuia revoluționat, însă trecutul le provoca extaze arcadiene. “Și era viața dulce și pacinică…Sub aripile slobozeniei, legea înflorea…Toți fiii țării trăiau în bine, căci unirea și dragostea domneau cu ei…Bogatul ajuta pe sărman și sărmanul nu pizmuia pe bogat…fiecare avea dreptul său și era moștean în țara sa”, scria Alecu Russo în “Cântarea României”. Epitetele encomiastice se aglomerau în descrierea trecutului și fiecare romantic dorea să contribuie la restabilirea gloriei de altădată. Însă, după momentele de iluzionare sentimentală, survine firesc controlul realității și plonjonul în cinismul cel mai de jos, redenumit eufemistic “realism”. Fundamental, și aici marele merit îi aparține criticului american Irving Babbitt, nu există absolut nicio diferență între romantism și realism. Calitatea imaginației morale este identică. “Rousseauistul începe a păși prin lume ca și cum ar fi o grădină încântătoare, iar apoi, în urma ciocnirii inevitabile între ideal și real, devine posac și acrit. Din moment ce oamenii s-au dovedit a nu fi în mod nediscriminatoriu buni el înclină să-i vadă răi și să-i arate ca atare. La rădăcina așa-numitului realism se află un anumit tip special de satiră, o satiră care este produsul unei deziluzii emoționale violente”, explica Babbitt metamorfoza romanticului într-un hirsut. Sentimentele naționale suferă și ele sub influența aceleiași maladii intelectuale. Poporul, izvor de sfințenie, depozitar al celor mai sacre valori, devine acum o adunătură de gnomi, ieșiți din tenebrele istoriei, fără măcar o trăsătură mântuitoare (“Românii au trăit o mie de ani ca plantele”, avea să spună Cioran). Radu Jude, cu al său “Aferim”, poate fi încadrat, în cea mai favorabilă interpretare, în categoria romanticului dezamăgit. Nu se găsește în filmul său o nuanță favorabilă sau cât de cât echilibrată despre români. Totul îi inspiră regizorului un miros fetid, indiferent de clasa sau instuția sociala asupra căreia se concentrează atenția sa. Filmul aproape că îți lasă senzația unui pamflet ideologic, ieșit dintr-o sensibilitate oțețită. Din acest motiv, pelicula suferă inclusiv la nivel estetic unde coerența epică, construcția personajelor și a dialogurilor plătește un tribut, greu suportabil, șabloanelor corectitudinii politice. Firul narativ este doar un pretext, odiseea celor doi eroi fiind fracturată de episoade, fără legătură între ele, menite să ilustreze clișeele ideologice. De pildă, întâlnirea zapciilor cu un popă caruia i s-a stricat căruța servește doar ca un prilej de a arăta, pe rând, puturoșenia, xenofobia, rasismul și antisemitismul preotului. După care clericul dispare complet din peisaj, iar privitorul naiv rămâne cu senzația că a vizionat încă o felie de “realism” românesc. Personajele principale, Costandin și Ioniță, reprezintă niște caricaturi, fără prea mare substanță. Atunci când nu recită din Gorovei și nu repetă obsesiv cuvântul “cioară”, Costandin face filozofie de două parale cu un cap de cal mort, imitând fără sens și haz pe Hamlet. Fiecare vignetă are rolul de a introduce nu atât o dimensiune a personajului, cât o ilustrare a unor teme politice și morale. Rasismul e tema de bază a filmului, așa că nu mai trebuie amintite eforturile depuse în ilustrare de autor, care devin obositoare și autoruinătoare prin exces. Însă, Costandin nu se face vinovat doar de prejudecăți anti-țigănești. Este misogin, xenofob, violent, își înșală nevasta fără mustrări, “se iubește” ca un animal, în grajd, cu o prostituată, după ce, mai înainte, i-o oferise fiului său, păcălește în stânga și dreapta, răpește un rob, nu uită să spună un cuvânt și împotriva homosexualilor, este obedient cu stăpânirea. Pe scurt, nu ratează niciuna dintre tarele infamante ale înțelepciunii de acum sau din totdeauna. Ioniță, reprezentant al generației mai tinere (probabil viitor pașoptist), pare mai umanizat și este dornic să afle cât mai multe despre Occident de la țiganul fugar, având deja germenii admirației pregătiți. Tot el este cel care încearcă să-l convingă pe tatăl său să-l elibereze pe rob sau măcar să pledeze în fața boierului pentru o pedeapsă mai blândă, unul din puținele momente în care liniaritatea celor două personaje este întreruptă. Despre celelalte caractere cu greu s-ar putea spune că există, altfel decât ca ideologii încarnate. Boierul român, când nu are sensibilități și dexterități de călău, trăiește ca un sibarit, obosit de propia lene, iar viața-i de prisos și-o condimentează cu iubiri mai mult sau puțin clandestine cu robii și roabele de pe moșie. Țaranul român în diferite sale ipostaze nu e nici el mai breaz. Cand hoț și ipocrit, când, bineînţeles, rasist, existența sa stă mai degrabă sub semnul animalității. Însă, nicăieri nu se simte mai tare iritarea regizorului , decât în portretul colectiv al popilor, un monument de rea-voință, turnat în tușe groase și stridente. Simbolică este scena de la han, în care Ioniță și Costandin caută o masă liberă, în timp ce pe fundal un călugăr, mort de beat, încearcă să-și păstreze cu greu echilibrul, se prăbușește, după care o ia de la capăt. Secvența este gratuită și trădează o dispoziție ulcerată, mai ales că nu este singulară. Despre puturoșenia și rasismul fețelor bisericești am amintit, dar Radu Jude nu se mulțumește doar cu atât. E musai să arate că preoții sunt cvasianalfabeți, petrecăreți și, în general, buni de nimic. Când nu este prezentată direct, Biserica apare în discuțiile personajelor cu rezultate similare. Rechizitoriul făcut de Radu Jude, cu “documentare științifică”, nu lasă nicio șansă preoților, văzuți ca niște paraziți retrograzi. Din nefericire, absolut nimeni nu iese cu bine din “Aferim”, poate doar țiganii asupriți. Iar aici nu mai avem de-a face cu artă, ci cu ideologie în starea sa cea mai pură, adică impură. Regizorul nu se mulțumește să ne prezinte niște crochiuri dezumanizate; el subliniază cât poate cinsimul și brutalitatea “realității” din Muntenia începutului de secol XIX prin dialoguri, de multe ori, vulgare, situate la marginea scabrosului. Există o voluptate a înjurăturii, a mahalalei și a detaliilor sexuale sordide, care fac dovada unei imaginații deformate. Este lumea din “De ce trag clopotele, Mitică?”, dar cu câțiva zeci de ani înainte, în care oamenii trăiesc și se bucură de o viață amară, ca niște dobitoace sinistre. Din punctul acesta de vedere, “Aferim” nu prezintă o lume reală, ci arată o bolgie românească a iadului, în care toate defectele și valorile neamului sunt băgate într-un malaxor din care rezultă o imagine grotescă. Este halucinația unei imaginații intoxicate, care nu se poate raporta la realitate decât printr-o satiră morocănoasă. Asta nu înseamnă că “realitățile” filmului ar fi complet inventate - deși unele dintre ele sunt desprinse din opere de ficțiune, unele chiar rusești, dar ce mai contează. Problema este că regizorul nostru nu vede în fața ochilor săi decât răul. Orice altceva îi strică tabloul și îi șubrezește prejudecățile, iar în felul acesta dispare orice pretenție de artă. Decupajul său arată o intenție politică limpede, care schimonosește iremediabil filmul și îl plasează exact în compania propagandei naționaliste cu care Radu Jude polemizează. Nu e absolut nicio schimbare față de epoca în care țăranii erau portretizați într-o armonie idilică. E același scenariu și regie, de data asta inversate complet. În altă ordine de idei, ar mai trebui spus un cuvânt despre eforturile postdecembriste de demitologizare a trecutului. Ele au ceva din pretenția carteziană de a pune tot universul la îndoială, mai puțin propriile presupoziții, iar aici își manifestă supărătorul parti-pris. Și asta pentru că nu am văzut astfel de reevaluări, chestionări și interogări radicale ale proiectelor europene, ale ideilor contemporane despre morală și politică, ale însăși ideii de a folosi o astfel de cultură a criticii. Nu am văzut nici evaluări mai înţelegătoare ale unor perioade relativ bune din istoria țării (perioada din “Aferim” este aceeași cu cea în care a trăit Sf. Calinic de la Cernica). Nimic. Criticile merg doar într-o direcție, iar de aici suspiciunile se nasc natural, mai ales când finanțatorii, mereu aceiași, aleg să stipendieze doar astfel de producții. |