Inca de cand am aflat stirea arestarii lui Dominique Strauss-Kahn, prima intrebare pe care si-a pus-o conspirationistul din mine a fost: a cui e facatura? A trebuit sa astept trei zile pentru ca un tovaras de partid al acestuia, europarlamentar, sa ma lamureasca: e mana puritanilor protestanti de peste Ocean.

“Toata lumea stie ca Dominique Strauss-Kahn este un libertin, insa ceea ce il distinge de ceilalti este ca nu incearca sa ascunda acest lucru. In America puritana, infiltrata de un protestantism riguros, faradelegile financiare sunt mult mai tolerate decat pacatele carnii”, este concluzia lui Gilles Savary, membru al Parlamentului European si coleg cu DSK in Partidul Socialist, pe blogul sau.

Pana sa descopar blogul europarlamentarului francez, aveam si eu suspectii mei de serviciu. Totusi, ceva nu se lega: anarhistii greci erau prea ocupati cu terorizarea propriului guvern pentru a mai pune la cale si compromiterea celui care tinea in pixul sau un ajutor de miliarde de dolari pentru a evita macar temporar intrarea in incapacitatea de plata a Atenei. Americanii aveau si ei nevoie de bunavointa FMI pentru a putea exporta inflatie, prin programele de asistenta ale Fondului. Ca sa nu mai vorbim de rezerva de aur a FMI, care poate fi folosita pentru a calma evolutia acestuia si discredita ideea ca inflatia este tiparire de bani si nu un fenomen exogen (dezastu) natural de crestere a preturilor, in afara controlului bancilor centrale. Ramanea Sarkozy, insa pe acesta (si nici pe serviciile sale) nu-l suspectez de atata inteligenta malefica.

Noroc cu Savary! Cum poate fi descrisa mai bine aceasta marsavie decat ca pe o conspiratie puritana crestina impotriva libertinismului cinstit. Pentru ca, vrem sau nu vrem sa recunoastem, libertinismul lui DSK era unul asumat, dupa modelul stramosului sau, machizul de Sade, parintele, alaturi de Rousseau, al stangii moderne. Comportamentul lui DSK arata o profunda cunoastere a ideologiei de stanga: odata cu atacul asupra individualismului, este atacat si individul, in cazul de fata individa. Umanismului clasic este inlocuit printr-un umanitarism utilitarist si mai ales, in cazul lui DSK, sentimental. Cum altfel se explica faptul ca in urma cu un an, seful FMI aloca, in urma unor calcule utilitariste, un imprumut umanitar de un miliard de dolari Ghanei, pentru ca weekend-ul acesta sa-i arate si fata sentimentala a umanitarismului sau unei emigrante ghaneze, camerista la Sofitel-ul din New York. Camerista care, nerecunoscatoare, il mai si denunta. Insa aceasta a fost tragedia istorica a stangii, pe care eroii socialisti si-au asumat-o: indivizii niciodata n-au putut sa aprecieze umanitarismul lor, n-au inteles ca intotdeauna scopul scuza mijloacele si mai ales ca vitimele colaterale sunt necesare pentru infaptuirea unui bine abstract.

Dispretul pentru persoanele particulare este chiar recomandat oamenilor de stanga pentru a inlatura obstacolele morale/puritane din drumul lor de construire a unei noi societati.

Marchizul de Sade ar fi mandru de DSK si de colegul sau europarlamentar, care-i apara libertinismul asumat. Parintele stangii si al libertinismului sustinea ca omul nu este cu nimic superior animalelor, si ca in “regatul animal”, la care se adauga si cel vegetal (cel mineral era totusi exceptat), nu exista ierarhii, toti supusii acestui regat fiind egali. Copiii trebuie crescuti de stat si luati din mana familiei, grup individualist iredentist ce incearca sa se separe de stat, ca celula idependenta. Principiu respectat cu sfintenie de Rousseau, care si-a “donat” progeniturile statului.