In linii mari se cunoaste povestea de dragoste dintre familia Rockefeller si arta moderna/contemporana. Cel mai important muzeu de gen din lume, “Museum of Modern Art” (MOMA), a fost pus pe picioare si functioneaza cu banii dinastiei, Chase Manhattan Bank s-a numarat printre primele corporatii care au investit in colectii de arta contemporana, iar in Rockefeller Center din New York se gaseste o serie de sculpturi, picturi si basoreliefuri publice, considerata a fi reprezentativa pentru spiritul american.

De-a lungul timpului doua scandaluri importante au tulburat aceasta relatie de amor.

In 1932, Diego Rivera, unul din artistii favoriti ai lui Abby Rockefeller, a primit sarcina de a realiza principala pictura murala pentru Rockefeller Center. Conform intelegerii, subiectul ales urma sa fie o prezentare a capitalismului si socialismului ca doua viziuni opuse asupra societatii. Insa trotkistul Rivera a tratat subiectul cu mai multa indulgenta decat erau dispusi Rockefelleri sa-i acorde si a infatisat pe partea comunista un portret al lui Lenin, ceea ce i-a enervat pe magnati. “Daca era intr-o casa particulara nu era o problema, dar este intr-o cladire publica si situatia este diferita. Oricat de mult nu-mi place sa fac asta, mi-e teama ca trebuie sa-ti cer sa inlocuiesti figura lui Lenin cu a unui necunoscut” ii scria Nelson lui Rivera. Artistul nu s-a lasat intimidat si a refuzat sa faca vreo concesie. De partea cealalta, Rockefellerii au distrus in final pictura si au inlocuit-o cu o creatie intitulata “American Progress”, semnata de Jose Maria Sert. Ulterior, mexicanul a refacut tabloul original, sub numele de “Omul, stapan al universului”, astfel incat ne putem face o idee despre semnificatia si filozofia agreeata atat de Rockefeller cat si de Ribera. In treacat fie spus, proportiile dezacordului au fost multiplicate in special de consideratii de PR, legate de figura controversata a lui Lenin, si nu au presupus o neintelegere de fond asupra simbolurilor utilizate sau a ideii generale exprimate. Astfel, prometeismul te izbeste de la prima vedere, ca si asemanarile stilistice cu picturi similare afisate in tarile comuniste. La fel sare in ochi si mana asamblata mecanic, care tine Pamantul suspendat, o prefigurare probabil a visului transhumanist, dar in esenta perfect congruenta cu abordarea revolutionara a tabloului. De o parte si de cealalta se confrunta doua perpsective caricaturizate asupra lumii: capitalismul (Dumnezu-tiran, femei care fumeaza, Darwin, forte armate) si comunismul (Lenin inconjurat de muncitori prietenosi, Trotky si Marx cu mana pe steagul rosu, Dumnezeu decapitat). Interpretarile abunda (reproducere figurativa a dialecticii, eliberarea prin stiinta, depasirea categoriilor politice, etc) desi nu cred ca se exclud reciproc. Daca ne uitam insa doar la indicatia oferita de titlul picturii, lectura sub simbolul lui Promoteu se detaseaza si subsumeaza celelalte teme. De altfel, aceasta figura mitologica contine in ea insasi cele doua mari subiecte dragi ale modernitatii, revolta impotriva divinitatii si iluminarea prin stiinta (focul oferit oamenilor inteles ca prima revolutie tehnologica), asa ca nu e de mirare cultivarea ei intensa.

Mai mult, daca ne uitam la celelalte opere de arta care populeaza Rockefeller Center, ne va surprinde acelasi titanism, chiar daca pe alocuri figura eroului grec este inlocuita de cea a unui personaj cu un destin similar, precum Atlas. Cat priveste “American Progress”, pictura care a inlocuit creatia lui Rivera din holurile cladirii General Electric, tema nu difera prea tare, cu un Abraham Lincoln sprijinit pe Ralph Waldo Emerson, inconjurati amandoi de muncitori vanjosi (conjunctie a politicii, a artei si a muschilor), intr-un efort titanic, in sens literal, de constructie a unei noi societati, prefigurata in departare de zgarie-nori. Supraoameni goi pun umarul la propriu in aceasta misiune, intr-un tablou care respira un aer utopic-totalitar inconfundabil.

A doua coliziune dintre familia Rockefeller si arta moderna a avut loc in anul 1969, cand un grup de artisti new-yorkezi a realizat un poster cu masacrul de la My Lai sub numele “Si copiii”. Desi initial au promis ca vor ajuta la diseminarea afisului, reprezentantii MOMA s-au retras imediat ce Nelson, sustinator entuziast al razboiului din Vietnam, a vazut despre ce este vorba. Confruntati cu un scandal de imagine, reprezentantii muzeului au decis sa includa posterul intr-o expozitie desfasurata anul urmator. Incidentul mi se pare semnificativ pentru functia artei moderne in viziunea totalitarilor de la stanga la dreapta si imi aminteste de ceea ce s-a intamplat cu avangardistii rusi. Futuristi ca Mayakovski, pictori abstracti ca Vasili Kandinski, poeti precum Alexander Blok, au cunoscut pasiunea revolutionara comunista, mai ales ca lumea veche fusese pusa la pamant cu violenta. Insa la scurt timp, cu totii au descoperit ca regimul nu mai are nevoie de energia lor distructiva. Operele lor au devenit reflectia unei “mentalitati burghez-individualiste”, iar cei mai norocosi au evadat in Apus. In locul lor au rasarit artisti cuminti, ideologici, servili. Vremea idiotilor utili se sfarsise in Rusia, iar misiunea lor urma sa se mute in Occident, dupa cum a dovedit-o din plin Picasso, receptor al premiului pentru pace oferit de Stalin.

In suma, cred ca sponsorizarea si incurajarea creatiilor contemporane prin intermediul elitelor finaciare are in special rolul de a promova nihilismul, demoralizarea completa a societatii si, in cele din urma, o revolutie sociala. Asta fara a exclude tendinta degenerativa inerenta modernismului, cel putin de la romantici incoace.

Criticul de arta britanic, Sir Herbert Read, a rezumat perfect situatia politica a artei contemporane: “….peste tot cel mai mare obstacol in crearea unei noi realitati sociale il reprezinta mostenirea culturala a trecutului – religia, filozofia, literatura si arta care constituie intregul complex al mintii burgheze”. Or mai toate operele prizate astazi se disting tocmai prin acest asalt radical asupra a ceea ce a mai ramas din vestigiile culturale ale traditiei clasic-crestine. Si nu e nicio intamplare ca majoritatea artistilor importanti ai secolului, americani sau nu, au fost socialisti. Transformarea societatii pe liniile descrise in operele de arta de la Rockefeller Center sau ale comunismului nu se poate face fara aceasta opera esentiala de demolare. Si sa nu va imaginati ca din toata aceasta ecuatie lipseste si mana lunga a statului. Agentia de Stat a SUA care se ocupa cu finantarea artelor, The National Endowment for the Arts, a fost infiintata in anul 1964, ca urmare a lobbyului facut de familia Rockefeller, iar programele de sponsorizare si sustinere au luat in calcul cu predilectie artistii care aveau o tematica deconstructivista, ceea ce a dus la mai multe proteste publice din partea politicienilor conservatori. CIA s-a implicat direct in promovarea expresionismului abstract. Iar daca punem la socoteala si influenta exercitata prin intermediul universitatilor si scolilor de arta, abia atunci incepe sa ni se contureze o imagine mai precisa a dezastrului.