“Comunitatea UnitiSalvam” a decretat ca in ziua votului sa fie greva cetateneasca. Nemultumiti de reprezentarea politica actuala, protestarii s-au decis sa foloseasca boicotul si demonstratia stradala in locul traditionalelor proceduri democratice, pe care le invoca, de altfel, la tot pasul. Nu e nimic anormal pana aici, daca ne limitam atentia la lozinci si ignoram substanta supararilor.

Fiecare dintre noi are cunoscuti care nu voteaza, perfect intemeiat, din motive ideologice, si nu procedurale. Unul e libertarian radical, altul conservator, pentru multi alegerile europene nu inseamna absolut nimic, sunt si indivizii care s-au sictirit de tot, care vor inapoi la comunism, samd. Ca-n modernitate. Oameni si oameni. Ceea ce ii leaga rational pe mai toti adeptii boicotului de felul acesta, pe langa multe altele, este o argumentatie foarte concreta legata de absenta unor politici specifice. Inteleg procesul in linii mari si asteapta o oferta electorala pe masura dorintelor lor, mai mult sau mai putin legitime. Iar pana la aparitia acelei oferte politice miraculoase se ocupa de alte lucruri in ziua votului.

Protestul “Comunitatii” este, in esenta, metapolitic deoarece nu are, aparent, nicio legatura cu vreun program ideologic. Singura revendicare a “unitisalvam”, prezenta in diferite variante, este deschiderea cat mai larga a competitiei electorale pentru a incuraja o primenire a clasei politice. In cuvintele unei sustinatoare: “mai multă democraţie, mai multă participare cetăţeanească, mai multă deliberare”.

Insa, dupa cum stim foarte bine de la economie, competitia este benefica acolo unde sunt produse bunuri, si indezirabila in rest. Ca sa reluam un exemplu celebru al profesorului Hans Hoppe, libera intrare pe piata a celor care tortureaza si omoara inocenti nu este cel mai fericit lucru care se poate intampla. “Mai multa democratie, mai multa participare cetateaneasca, mai multa deliberare” nu echivaleaza in mod necesar sau empiric cu o evolutia lina, cata vreme nu implica o descentralizare (dupa modelul elvetian?), care sa mute deciziile cat mai aproape de indivizi, poate chiar pana la nivel de comuna sau sat. Adica acolo unde oamenii sa poata vedea cu ochii lor impactul votului si unde reglementarile si deciziile transnationale sa nu aiba putere de constrangere. Dar despre asta, deloc intamplator, manifestul de refuz nu vorbeste nimic. Si tocmai aici e problema centrala a boicotului in varianta “unitisalvam”: ca nu ne spune pe sleau ce tip de societate tinteste. Deliberarea e buna, dar nu e, in niciun caz, vreun bun in sine. Imaginati-va, la extrem, doi oameni care discuta si apoi supun votului cum sa-l salveze pe un al treilea de la inec. La fel si in cazul participarii cetatenesti. Ceea ce asteapta oamenii inocenti de la protestatari este un program afirmativ, solutii clare si politici eficiente. Ideea ca avem o clasa politica viciata nu reprezinta vreo descoperire epocala, iar gandul de a-i schimba cu “o noua generatie”, “o noua atitudine” si “un nou stil de a face politica” nu reprezinta altceva decat retorica gonflata. De asemenea, referintele la Molohul bruxellez, “vrem o Europa unita si democrata”, spulbera apriori orice discutie despre reprezentativitate si participare.

Citind cu atentie sporita declaratia de principii a “Comunitatii”, putem intrezari destul de lesne cam pe unde se scalda, politic vorbind, manifestantii nostri.

In primul rand, avem de-a face cu un cult al revolutiei si al contestarii. “Comunitatea UnitiSalvam” isi revendica toate miscarile de strada din ultimii ani, indiferent de participanti si obiectivele lor particulare. Ca e Rosia Montana, gaze de sist, Raed Arafat, Codul Penal, catei vagabonzi, biciclete pentru toti, nu conteaza. Important e sa fie haos si anarhie. Mihail Bumbes, unul din liderii “UnitiSalvam”, si-a exprimat limpede crezul intr-un interviu pentru Adevarul: “Eu sunt un progresist, dar în România se poartă etichetele. Îmi place să spun că sunt anarho-socialist”. Scopul actiunilor revolutionare, clar si raspicat enuntat, este o noua clasa politica pana in anul 2020, desi cel mai probabil, avand in vedere ideile finantatorului - fascinantul domn Soros - se are in vedere, mai degraba, o noua (dez)ordine politica.

Adevarati hermenuti ai protestelor, liderii miscarii interpreteaza absenteismul masiv si orice actiune stradala pe partitura revolutiei totale, care ar trebui sa accelereze dezagregarea vechiului regim. “Relatiile dintre cetateni si actuala clasa politica se afla intr-o stare de degradare fara precedent” suna verdictul apasator al revolutionarilor, dar probele concludente lipsesc, iar sprijinul populatiei pentru agitatorii de serviciu intarzie sa apara. Nu conteaza. Ca orice elita revolutionara, “Comunitatea UnitiSalvam” anticipeaza mersul istoriei si lucreaza din greu la crearea oportunitatilor anarhice. Din acest motiv, orice tema care genereaza conflict social este preluata si asumata de “unitisalvam”, fara niciun fel de scrupule ideologice sau coerenta doctrinara, desi, in practica, temele socialiste sunt privilegiate. Si nici nu e de mirare ca lucrurile arata astfel, deoarece miscarea e doar un afluent local bleg al unui curent revolutionar-global mai larg, stipendiat de aceasi figura omniprezenta si obositoare. Deloc intamplator, liderii UnitiSalvam si-au facut trainingurile de rigoare in Parcul Gezi, altii in EuroMaidan, pe unde au putut si ei deprinde tehnica loviturii de stat “democrate”.

In aceste conditii, toata agitatia din jurul boicotului se rezuma la o tehnica de intaratat lumea. De aici isi trag sperantele si fondurile liderii miscarii.