Prezentăm un fragment din cartea autoarei Ludmila Perepiolkina, „Ecumenismul - o cale către pierzanie”, dedicat serghianismului. Cartea, care atinge multe alte subiecte arzătoare pentru un ortodox din zilele noastre, poate fi citită online în varianta engleză aici.

Uniunea contemporană dintre ,,sabie și sutană” [178] nu are nimic în comun cu statul creștin întemeiat de către Împăratul Constantin cel asemenea cu Apostolii, stat în care oamenii erau conduși de două puteri – cea regală și cea bisericească – alcătuind o singură entitate politică. Această simfonie dintre Basileul cel uns de Dumnezeu și sacerdoțiu avea ca temelie credința creștină. [179]

Idealurile care alcătuiesc temelia compromisului contemporan dintre slujitorii actuali ecleziastici și guvernul fățiș ateu nu sunt în nici un fel creştine. Cu a sa ,,declaraţie” de loialitate faţă de regimul sovietic din 16/29 iulie 1927, Mitropolitul Serghie (Stragorodski) a trădat Ortodoxia, şi a pricinuit martiriul a zeci de mii de mărturisitori în Rusia, care au refuzat să recunoască acest document ruşinos: până la 90% dintre parohiile ortodoxe l-au respins cu indignare.

Impusă în Rusia Sovietică şi recunoscută astăzi de bună voie, de-a lungul a aproape 70 ani, ,,declaraţia” Mitropolitului Serghie a constituit temelia ,,canonică” a Patriarhiei Moscovei. Protoiereul Mihail Polski scria: ,,Nu trebuie niciodată uitat că succesiunii legitime a autorităţii ecleziastice i se pune capăt nu doar la apariţia situaţiei de necanonicitate, ci şi ca efect al actelor necanonice. Conştiinţa limpede şi vocea adevărului în rândul ierarhiei şi a clerului ce au urmat imediat după ,,Declaraţia” Mitropolitului Serghie au dat mărturie pentru faptul că a fost încălcat canonul ecleziastic de bază a autorităţii episcopale din Biserică (Canonul Apostolic 34)”. [180]

S-au scris sute de pagini despre rolul distructiv al Mitropolitului Serghie în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse. ,,Sergianismul” a contribuit la transformarea Patriarhiei Moscovei în biserică sovietică, un colaborator credincios al regimului anticreştin. Apucând pe calea compromisului fără limite, Patriarhia Moscovei a căzut nu doar în plasa ecumenismului, ci şi în tot soiul de trădări apostatice ale credinţei ortodoxe.  Se prea poate ca Mitropolitul Serghie să fie proslăvit ca ,,sfânt” de către Patriarhia Moscovei” [181] . Patriarhia Moscovei vorbeşte astăzi despre recunoştinţa sa faţă de Mitropolitul Serghie pentru că se spune că ar fi ,,salvat” Biserica. Asemenea declaraţii implică refuzul de a crede în dragostea şi providenţa divină faţă de Biserică manifestată de Capul Ei – Domnul nostru Iisus Hristos.

,,Simfonia” serghianistă a adus cu sine şi o anumită ,,teologie” apostatică, care a îndreptăţit orice infamie şi degradare, orice păcat samavolnic au autorităţii pseudo-ecleziastice, de dragul unui,,folos pentru Biserică” închipuit. Această ,,teologie” de factură iezuită a constituit motivul pentru care un număr mare de oameni aparţinând jurisdicției Patriarhiei Moscovei a pierdut conștiința ,,Creștinismului ca o religie morală”. [182]

Cu toate că-și trage rădăcinile din Uniunea Sovietică, ,,Serghianismul” a devenit acum un fenomen mondial. Astăzi, mai mult ca oricând, el este o tendință modernă. Dacă ne uităm la tactica ,,clerului” apostat, putem susține că ,,serghianismul” nu este doar un fenomen istoric și sovietic, ci este și un fenomen universal. Politicienii Bisericii care duc de bună voie ,,jugul” serghianismului slugarnic răsar ca ciupercile peste tot prin lume. Neputând să acoperim în întregime acest fenomen, vom menționa doar două exemple de proporții ale înjosirii serghianiste. Unul dintre ele îl privește pe mitropolitul schismatic Evloghie (Georgievski). În anul 1945, avându-și domiciliul la Paris, a mers mult mai departe decât mulți alții: a purces la o faptă care a năucit pur și simplu pe unii dintre cei din turma sa – s-a dus la Ambasada Sovietică să ceară cetățenia URSS…[183]

Un alt exemplu de ,,serghianism” îl privește pe Patriarhul Dimitrie al Constantinopolului care, în 1978, fără nici o rușine, și-a exprimat sprijinul pentru ,,liberalismul” lui Brejnev la vremea în care mulți dizidenți și credincioși sufereau în închisorile sovietice, în lagăre și spitale de psihiatrie. Întâmpinându-l pe Patriarhul Pimen al Moscovei aflat în vizită, Patriarhul Dimitrie a spus: ,,Am fost deosebit de mulțumiți să auzim de la sfinția voastră că noua constituție a măreței voastre țări dă o libertate și mai mare de conștiință și de religie…”.  Peste aproape zece ani, același Patriarh Dimitrie, în timpul unei vizite în URSS, a vorbit în aceiași termeni, fără nici o aducere aminte a ceea ce a spus în 1978”. [184]

,,Serghianismul” nu este doar o josnicie și o înșelăciune, ci este refuzul conștient de a lua crucea Domnului, o respingere a mărturisirii de credință și a martiriului pe care s-a întemeiat Biserica lui Hristos. ,,Serghianismul” este și starea de spirit și de suflet a celor care sunt pregătiţi să facă orice concesii şi să trădeze credinţa cea sfântă de dragul unor foloase vremelnice şi a unor interese ale acestei lumi. Într-un anume sens, ecumenismul este doar un element component al ,,serghianismului” în calitate de principiu general şi de unealtă a apostaziei. 

,,Serghianismul” universal în esenţa sa este subordonarea în faţa puterii lui Antihrist, fie că e în Rusia, Grecia, Vatican, SUA sau orice altă ţară. Iar țelul urmărit în mod conștient sau inconștient de către ,,serghianism” este să-i corupă pe creștini, să-i pregătească pentru primirea lui Antihrist.

Chiar recent, aniversarea Revoluției din Octombrie a fost sărbătorită în marea aulă a Seminarului Teologic de la Odessa și nu doar acolo.

S-a dat drumul la ,,Perestroika” – dar Patriarhia Moscovei merge încă pe ,,calea cea dreaptă”.

Mitropolitul Nicolae Iarușevici se adresează adunării sub portretul ,,tăticului tuturor națiunilor” cu Patriarhul Alexei Simanski prezidând adunarea, 1053.

Alegeri pentru Sovietul Suprem. Patriarhul Pimen (Izekov) al Moscovei votează pentru ,,blocul comuniştilor şi candidaţilor independenţi”.

Patriarhul Pimen (Izekov) al Moscovei şi viitorul său successor Alexei (Ridiger) iau parte în ,,garda de onoare”lângă sicriul lui Andropov

Preluare a traducerii de pe blogul https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com

 [178] Am împrumutat această exprimare de la arhidiaconul Germain Ivanoff-Trinadtzaty, Ph.D. A se vedea eseul său „Biserica Ortodoxă Rusă la răscruce” (în limba rusă). Lyon-Acorly, 1995, pag. 50.

[179] Acesta este în parte simbolismul vulturului bicefal bizantin care,  după căsătoria lui  Ivan al III-lea cu  to Sofia Paleoloaga (1472) a devenit şi emblema de stat a Rusiei, adică a „Moscovei –cea de-a Treia Romă”. Despre ,,,adevărata esenţă a puterii seculare pe pământ” (cuvintele Mitropolitului Vitalie Ustinov), vezi un articol concis şi foarte interesant al lui Mihail Askul ,,Sfânta Monarhie şi Statul Secular” (traducerea noastră din franceză – L.P) conceput ca o broşură separată. Publicată de Frăţia Sfântului Iov de la Poceaev a Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, New York / Montreal, 1994, 15 pagini.
[180] Protoiereul Mihail Pol’sky, „Noii Mucenici ai Rusiei”. Tipografia Sfântul Jov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, N.Y., USA, 1957, vol. 2, pag. IX.
[181] Pseudo-patriarhul Alexei al II-lea, de pildă, în discursul său cu colaboratorii de la Literaturnaia Gazeta, citând bineştiutele cuvinte ale Mitropolitului Serghie: ,,bucuriile şi izbânzile Uniunii Sovietice, patria noastră civilă sunt bucuriile şi izbânzile noastre” – a spus că termentul de ,,patrie” folosit în declaraţie ,,a fost un gest curajos din partea mitropolitului Serghie”; Alexie al II-lea ,,Biserica a chemat de trei ori la pace în Cecenia…” Literaturnaia Gazeta, Moscova, 15.6.1995, Nr. 24 (5555), pag. 11, col.3
[182] Protoiereul Vladislav Sveshnikov, „Psikhologiia neosergianstva” (Psihologia Neo-serghianismului), Russkyi Pastyr, San-Francisco, Nr. 21, 1995.
[183] Germain Ivanoff-Trinadtzaty, op. cit., pag.27.

[184] Ibid. pag. 17-18.