Hristos, înconjurat de Apostolii Săi și de o mulțime de oameni, se îndrepta spre porțile orașului Nain. În acel moment, dinspre orașul Nain a apărut o procesiune funerară. Era dus la groapă un tânăr, singurul fiu al unei văduve din Nain Imaginați-vă suferința mamei: singurul, favoritul, nădejdea zilelor la bătrânețe.

Prin ce trecea această mamă când la acel moment, Hristos, înconjurat de oameni și de Apostolii Săi, se apropia de cortegiul aflat pe drum? Hristos a venit din ce în ce mai aproape. Mergea pe același drum pe care îl duceau pe mort. A văzut durerea mamei, a venit la ea și i-a spus „Nu plânge” (Lc. 7:13). Cine ar fi putut, cine avea dreptul să spună aceste cuvinte unei mame aflate la căpătâiul fiului ei mort? Doar El, pentru că doar El a învins moartea. Cei care purtau trupul s-au oprit. Hristos l-a luat de mână pe tânăr și i-a spus „Scoală-te” (Lc 7:14). Și i l-a dat mamei sale.

Vă puteți da seama ce trăia mama? Pacea, pe care o avea înainte ca fiul ei să moară, a fost nu doar reînnoită, ci i-a reînsuflețit întreaga viață. Pe lângă fiul ei, a văzut și puterea învierii. Și toate acestea s-au întâmplat deoarece calea lui Hristos era aceeași cu a cortegiului funerar. Calea lui Hristos: cel mort trebuia să meargă pe calea lui Hristos, iar pe calea lui Hristos nu poate exista supărare. Astfel s-a întâmplat. Spunându-i „nu plânge”, Hristos i-a reînnoit puterea interioară care deja i se sfârșise. Puteau trece anii, iar acest tânăr să moară în același fel. Dar nu acesta este tâlcul, ci faptul că în inimă a apărut pacea, întărind persoana întru existența veșnică.

Poate că mă înșel. Poate că felul meu de a gândi este greșit. Bine, atunci deschideți citirea de astăzi din Apostol și veți vedea că vă spun adevărul. Ce ne spune citirea de astăzi din Apostol? Ne spune despre Apostolul Pavel, care era Saul. Iată ce ne spune: „Dar vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.” (Gal. 1:11-12). Cum i s-a descoperit? I s-a descoperit astfel: Pavel (Saul) era un fariseu autentic și îl aștepta pe Mesia. Dar ce fel de Mesia așteptau pe atunci evreii? Evreii se aflau sub dominația Romei și se ajunsese la un anumit compromis între făcătorii de lege și prinții evrei, pe de o parte, și Roma, de cealaltă parte. Iar poporul evreu aștepta venirea lui Mesia, și se gândeau la Mesia ca la un rege care îi va elibera de sub stăpânirea Romei și îi va face pe ei stăpânii lumi. Fariseul Pavel gândea asemenea. El credea că va veni un Mesia al evreilor și le va înmâna lor, evreilor, puterea asupra întregii lumi. Și tot ce a făcut Saul, a făcut cu sinceritate. Cu sinceritate îl aștepta pe Mesia, și pentru că îl aștepta pe Mesia cu o asemenea sinceritate și pentru că nu știa sau nu înțelegea că Hristos era Mesia, la momentul în care se ducea să-i persecute pe cei care credea el că sunt o sectă de nazarineni, la acel moment i-a apărut Hristos, deoarece îl căuta pe Hristos. Iar aici, dintr-odată, Saul s-a transformat în Pavel, într-un creștin. Evanghelia i-a fost descoperită lui. Și iarăși avem din nou calea lui Mesia. Pe calea lui Mesia stătea Pavel, și datorită sincerității sale înspre mântuire, Adevărul i-a fost descoperit lui.

La fel este și pentru noi, fraților. Și noi ar trebui să știm pe care cale ne aflăm. Calea creștinului este elementul în care se descoperă Calea lui Hristos. Iar Calea lui Hristos este Biserica. În ea se găsește harul aflat în toate tainele, în tote activitățile Bisericii, în toate rugăciunile, în tot ceea ce ne oferă nouă spre sfințenie. Iar acest har prezent în Biserică este cu noi. Se exprimă în fiecare activitate, în ritualuri și, într-un fel special, în Împărtășanie, în acest Copac al Vieții care ne este dat nouă pentru reînsuflețirea naturii noastre spre îndumnezeire.

Pe această cale trebuie să mergem. Dacă ne aflăm pe această cale, atunci, credeți-mă că nu va fi o astfel de tragedie în viața noastră, cum este acum. Dacă Domnul i-a spus văduvei din Nain „nu plânge” aceeași voce ne șoptește nouă astăzi „ nu plânge”! Cu singura condiție de a nu părăsi calea creștinismului adevărat. Stăruiți în rugăciune, purtați-vă cum se așteaptă de la voi Sfânta Biserică să vă purtați, amintiți-vă de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, de taina morții și a vieții. Uitați-vă cum decurge viața: luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă – duminică (ziua învierii) (în rusă cuvântul pentru duminică „voskreneia” înseamnă înviere.) Sfârșitul tuturor lucrurilor este Învierea.

Trăiți în harul Domnului și Domnul nu vă va părăsi!